Poate că pentru Sandy Deac ingredientele succesului au fost talentul, pasiunea pentru muzică, consecvenţa, curiozitatea şi dorinţa de a experimenta şi, cel mai important, capacitatea de a se înconjura de oameni valoroşi. La o cafea, Sandy mi-a povestit puţin despre cariera lui muzicală şi despre noile proiecte pe care le promovează.
Raul Chiş: Exagerez, Sandy, dacă spun că eşti unul dintre cei mai buni muzicieni din Cluj?
Sandy Deac: Eu zic că exagerezi, fiindcă practic eu mă ocup de mai multe lucruri, nu neaparat numai de muzică, mă ocup şi de publicitate. Plus că în Cluj au existat oameni foarte importanţi pentru muzica românească, să-l amintim doar pe Iuliu Merca, Dumnezeu să-l ierte, sau pe Teo Peter, care au pus o amprentă grea pe muzica românească.
A vrut să fie medic veterinar
Raul Chiş: Dacă urmai exclusiv linia profesională sugerată de părinţii tăi, ar fi trebuit să fii medic. Povesteşte-ne puţin, te rog, despre acest episod, pe care nu toată lumea îl ştie – Facultatea de Medicină.
Sandy Deac: Practic a fost o opţiune asumată şi de mine, fiindcă în anii comunismului prea multe opţiuni nu aveai. Şi părinţii mei m-au întrebat dacă nu vreau ssă dau la medicină şi eu am spus că vreau să fac medicină veterninară ca şi tata. Şi tata a spus nu, că viaţa e grea, că uite ce fac comuniştii cu animalele, şi m-a descurajat şi a zis “Mai bine du-te la Medicină la Cluj”.
Eu sunt din Suceava. Părinţii mei sunt ardeleni, dar locuiesc acolo de 50 de ani. Şi în timpul Facultăţii de Medicină părinţii mei mi-au respectat opţiunea de a cânta şi m-au încurajat foarte mult, cumpărându-mi diverse scule, extreme de scumpe, la care, pe vremea aia, nu visau nici oamenii din trupe consacrate. Ei m-au sprijinit şi şi-au dat seama că într-o bună zi o să câştig o pâine cu asta.
Raul Chiş: Când a început aventura ta muzicală, de fapt?
Sandy Deac: La şapte ani, când părinţii mei m-au dat la ore de chitară, şi am făcut chitară clasică până la 14 ani, când am descoperit chitara electrică şi când s-a terminat tot.
Raul Chiş: Dar şi pianul este un instrument care îţi este familiar.
Sandy Deac: N-aş putea să spun că îmi este atât de familiar, pentru că eu am învăţat singur să cânt, nu neaparat la pian, ci la clape. Fiind obsedat din copilărie de sintetizatoare, mi-am dorit atât de mult încât am învăţat singur.
A crescut cu Pink Floyd şi Queen
Raul Chiş: Înainte de ‘89, foarte multe trupe rock erau simbolul decadenţei pentru regimul politic de atunci, erau interzise, nu puteai sa asculţi ce vroiai, era mai greu să procuri discuri. Totuşi, unii ascultau muzică rock şi cred că şi tu erai unul dintre ei. Ce ascultai?
Sandy Deac: Noi acasă am avut o colecţie foarte mare de viniluri şi în acea colecţie s-a regăsit tot ce există Pink Floyd, tot ce există Queen. Tata a adus din Londra un vinil cu Queen 1, pe care a dat cred 100 de dolari, pe vremea aceea erau foarte mulţi bani, pentru că ştia că eu sunt fan Queen şi trebuie să avem toată colecţia.
Şi ascultam genul ăsta de muzică, ascultam şi la Europa Liberă. Dar în general oamenii au o părere uşor distorsionată fiindcă exista un acces la muzică, deci nu era chiar interzis. Eu cel puţin sau colegii mei de liceu sau de facultate nu am avut mari impedimente. Sigur că anumite genuri nu erau agreate, iar trupele româneşti care erau de atitudine, cum era pe vremea aceea Iris, erau puse la colţ. Dacă nu cântai osanale partidului şi nu aveai textele corespunzătoare, aşa era.
Ţin minte că pe vremea aceea aveam o trupă care se numea Kappa, un proiect pe care o să-l reiau acum, noi ne-am chinuit foarte mult să scoatem măcar o jumate de faţă de disc la Electrecord şi, pe lângă faptul că ni s-a spus să cotizăm, ni s-au impus nişte chesiuni cu textele care erau absolut îngrozitoare şi am zis “nu”.
Raul Chiş: Proiectul Kappa l-ai început în timpul facultăţii?
Sandy Deac: Era formaţia Facultăţii de Medicină, pentru că eram acolo, singurul student, şi am câştigat cam tot ce se putea câştiga la festivalurile de gen din ţară, fiindcă pe vremea aia erau multe festivaluri de rock, şi am câştigat premiul întâi cam peste tot.
Emigrant in Italia
Raul Chiş: Dar, la un moment dat, ai fost separat de băieţii din trupa Kappa.
Sandy Deac: Da, nu pentru foarte multă vreme. Problema a fost că bateristul nostru, Puiuţ, a plecat din ţară, l-am cooptat pe Adi Tetrade. Loti (Laszlo) Kovacs, cu care când şi acum, a plecat în armată. Au fost tot felul de fracturi de astea, care până la urma şi-au spus cuvântul, iar fractura ce mai mare a fost atunci când eu am hotărât să emigrez în Italia, să îmi echivalez diploma de medic acolo, şi atunci s-a cam terminat cu Kappa.
Raul Chiş: Dar în Italia ai practicat ca medic?
Sandy Deac: Nu, mi-am recunoscut diploma acolo, mi-am dat toate examenele din nou, şi m-au picat cam la alea care erau şi în România foarte grele, culmea, din anul întâi – biofizică, biochimie, anatomie, derma – toate astea le-am făcut “da capo” pe toate, în limba italiană. La un moment dat, nu am mai suportat viaţa de acolo, fiindcă îmi era foarte greu. Lucram şi într-un studio, eu am făcut şi Facultatea de inginer de sunet, ca să pot lucra în studio, şi în studio lucram ca să mă pot întreţine la Facultatea de Medicină şi tot aşa. Într-o zi am zis “Băieţi, gata! Over!”. Mai aveam 200 de mărci, mi-am luat billet de avion şi am venit acasă.
Raul Chiş: Şi ai reluat povestea cu Kappa?
Sandy Deac: Am reluat povestea cu muzica, pentru că asta mi s-a părut mie a fi cel mai aproape de ceea ce vreau eu să fac şi am luat hotărârea bruscă de a face o firmă de publicitate cu colegul meu cu care sunt şi acum, cu Ovidiu Buhăţel, cu Buha, şi am lucrat împreună în Studioul Taurus, ne-am axat pe a produce artişti şi publicitate.
Cum a apărut Speak Floyd
Raul Chiş: Aveţi un proiect, am văzut câteva piese pe Youtube, Speak Floyd, cred că născut din pasiunea ta pentru Pink Floyd. Ce ne poţi spune despre proiect?
Sandy Deac: Trupa a apărut ca urmare a obsesiei mele pentru Pink Floyd şi a pasiunii lui Loţi (Laszlo) Kovacs pentru David Gilmour (chitară şi voce – Pink Floyd – n.red.). Când am venit în decembrie 2009 şi am spus “Măi băieţi, haideţi să facem chestia asta” toată lumea m-a luat în derâdere. Şi nu m-am lăsat. Am zis: “Bine, ok, cine-i cu mine e ok, cine nu, nici o problemă”. Şi m-am apucat să caut instrumentişti.
Foarte, foarte greu să găseşti instrumentişti în Cluj. Ne trebuiau oameni din Cluj care să stea la repetiţii. La Pink Floyd trebuie muncit, trebuie repetat foarte mult. Nu merge aşa, că ne vedem o dată pe lună. Şi a fost foarte greu să găsesc instrumentişti din Cluj care să fie buni şi pasionaţi de Pink Floyd. Şi au trecut foarte mulţi prin trupa asta până am ajuns la componenţa de azi, care s-a cristalizat şi care e formată din oameni pasionaţi şi pe care mă pot baza.
Săli pline
După 6 luni de repetiţie, am ieşit la prima cântare. Publicul nu înţelegea ce se întâmplă, ce-I chestia asta. Am fost la Bacău, la întâlnirea motocicliştilor. Se tot apropiau de şcenă. La “Shine On You Crazy Diamond”, lumea a înebunit. Deci atunci s-au prins despre ce e vorba.
În general, oamenii au fost destul de reticenţi şi auzeam tot felul discuţii de genul “Bine, dar şi noi am făcut un proiect Pink Floyd”. Zic: “Staţi un pic, vă dau linkurile astea de pe Youtube, şi după aceea mai discutăm”.
Raul Chiş: Ce repertoriu aveţi de la Pink Floyd? Sandy Deac: Cântăm de pe cinci albume, deocamdată. De pe “Dark Side of the Moon”, “Wish You Were Here”, “The Wall”, de pe “A Momentary Lapse of Reason” şi “Division Bell”, piesele pe care le-am considerat cele mai importante.
Ăsta este setul basic, fiindcă foare mulţi oameni vor să asculte Pink Floyd şi nu poţi să îi iei cu “Ummagumma” sau cu lucruri alambicate din capul locului. Noi facem cum face Rock FM. Venim cu un set basic. Dar în curând o să trecem şi la alte piese de pe discuri ca şi “Animals”, de pe “Ummagumma” o să cântăm, de pe discuri mai vechi, pentru că avem feed back de la public. Uimitor este faptul că am descoperit o lume fantastică prin concertele noastre. Foarte mult tineret care ştie textele. Deci noi am avut casă de cultură plină la Suceava, media de vârstă 25 de ani, şi cântau textele şi m-am şocat şi am zis “Măi, unde am fost în anii ăştia, ce-am făcut, unde era lumea asta?”. Intri într-o altă dimensiune. (Sursa)
Toate cele bune tuturor ascultatorilor de muzica de calitate din Romania, and... Speak Floyd!
Speak Floyd este prima trupa tribute-band Pink Floyd din România (si deocamdata singura). Formatia Speak Floyd s-a înfiinţat în ianuarie 2010 la Cluj având în componenţă muzicieni cu experienţă si care din pasiune pentru muzica formatiei Pink Floyd au pus la cale un proiect care s-a dovedit a fi de mare inspiratie si de mare succes in randul ascultatorilor de muzica de calitate din Romania.
